Programul “A doua șansă“

Text Size:

  • Increase
  • Decrease
  • Normal

Current Size: 100%

Current Style: Standard

Accessibility

Programul “A doua şansă” se adresează adolescenţilor, tinerilor, adulţilor, proveniţi din medii sociale diverse şi cu vârste variate, care nu au urmat sau nu au finalizat învăţământul primar și gimnazial. Programul oferă acestor categorii de persoane posibilitatea continuării şi finalizării învățământului obligatoriu fără a fi nevoite să-şi întrerupă eventualele activităţi profesionale sau familiale în care sunt angrenate.

A doua șansăProgramul este structurat pe două niveluri: A doua şansă – învăţământ primar şi A doua şansă – învăţământ secundar inferior – acesta din urmă având şi o componentă de pregătire profesională.

Nu există  limită superioară de vârstă pentru cei care doresc să se înscrie în acest program. Condiţia este ca aceştia să fi depăşit cu cel puțin 4 ani vârsta corespunzătoare clasei și care se află în următoarele situații:

Pentru programul A doua şansă – învăţământ primar:

  • nu au participat deloc la educaţia formală – şcolară;
  • au fost înscrişi, dar au abandonat învăţământul primar – indiferent de momentul şi motivele abandonului;
  • nu au absolvit, până la vârsta de 14 ani, învăţământul primar.

Pentru programul A doua şansă – învăţământ secundar inferior:

  • au absolvit învăţământul primar obligatoriu (inclusiv în sistemul A doua şansă) dar nu şi-au continuat educaţia mai departe

sau:

  • au absolvit o parte din clasele corespunzătoare învăţământului gimnazial (V, VI sau VII), dar au abandonat şcoala pe parcursul acestui ciclu de învăţământ – indiferent de momentul şi motivele abandonului.

Programul A doua șansă este un program flexibil, astfel încât să motiveze cursanţii şi să-i determine să-l finalizeze, să ofere mai multă autonomie şcolilor în ceea ce priveşte implementarea lui, dar şi sprijinul necesar tuturor celor implicaţi, prin programe de formare a personalului didactic şi materiale educaţionale pentru cursanţi şi pentru cadrele didactice. Prin intermediul programului s-au introdus elemente inovatoare în procesul educaţional, cum ar fi: curriculumul modular şi sistemul de credite pentru educaţia de bază, evaluarea, certificarea şi recunoaşterea competenţelor dobândite anterior de către cursanţi, asigurarea unui program de pregătire individualizat.

Înscrierea în programul A doua şansă se poate realiza, în fiecare an, în două sesiuni: octombrie şi februarie.

Elevii înscrişi în program pot avea niveluri şi aşteptări foarte diferite. Noul program asigură o ofertă transparentă de module pe care elevii le pot urma pentru a-şi forma competenţe, ca urmare a participării la activităţi de învăţare prin cooperare, în contexte reale şi cu sarcini şi teme care răspund intereselor şi nevoilor acestora.

Învăţarea va avea loc în grupuri mici (8-15 elevi în fiecare clasă). Cursurile se pot desfăşura după mai multe variante de orar (în timpul săptămânii după-amiaza sau seara, sâmbăta sau în timpul vacanţelor şcolare etc.) în funcţie de posibilităţile cursanţilor şi ale cadrelor didactice. Sunt planificate ore pentru consultaţii individuale la dispoziţia elevilor.

Programul are o durată flexibilă. Durata medie de şcolarizare (de 2 ani pentru învățământul primar, respectiv de 4 ani pentru învățământul secundar inferior) se poate micşora pentru fiecare elev în parte, în funcţie de competenţele dovedite, atât în domeniul educaţiei de bază, cât şi în domeniul pregătirii profesionale.

Absolvenţii au dreptul la continuarea studiilor, conform prevederilor legii, astfel:

Absolvenții Programului A doua șansă - învățământ primar pot urma studiile în învăţământul gimnazial;

Absolvenții Programului A doua șansă - învățământ secundar inferior pot urma studiile în învățământul secundar superior (ciclul superior al liceului) sau pot parcurge stagiile de pregătire practică, în urma cărora au posibilitatea de a obține și un Certificat de calificare profesională nivel 3.

Pentru  tinerii din program certificatul de absolvire nu va reprezenta doar  un succes personal, ci şansa unei alte zile de mâine.